Cedez...

De ce trebuie mereu sa fiu eu cea puternica? Mereu sa te ridic atunci cand cazi, sa te scutur de praf si sa te ajut sa mergi mai departe? Nu e corect..Mai ales cand tie nu-ti pasa..
E randul meu sa fiu slaba..sa renunt si sa ma afund. Sa ma pierd in iluzii si in sperante, sa neg realitatea si sa fug de ea. Sa nu-mi pese si sa fiu indiferenta. Sa fiu egoista si sa nu ma mai gandesc la binele tau..ci la al meu.Sa vreau sa-mi fie mie bine si nu doar celorlalti. Sa-i las pe ceilalti sa creada ce vor ei si sa nu ma mai consum pentru prostii. Gura lumii nu o poti inchide niciodata si asta e un lucru dovedit.
Asta e momentul meu de slabiciune, momentul in care cedez, si am nevoie de sprijin. Momentul in care as fi vrut sa-mi fii alaturi, sa ma ridici din praf, sa fii eroul meu. Sa-mi promiti ca totul o sa treaca, ca nu o sa mai am noaptea cosmaruri si ca nu o sa ma mai trezesc plangand. Acum e momentul cand vreau sa ma minti, sa ma faci sa cred ca lucrurile o sa se indrepte si ca noi o sa fim bine...

Adevarate sentimente.

Unii iubesc si sunt raniti, iar altii sunt raniti pentru ca nu iubesc. Dragostea poate fi uneori un sentiment atat de profund, dar uneori atat de superficial.Cum e posibil ca o  parte din omenire sa sufere, sa se consume, deoarece iubesc prea mult, prea cu patos, speranta, iar cealalta jumatate nici macar sa nu cunoasca iubirea adevarata, pura, lipsita de interes?
 Care sunt cei mai avantajati? Cei care si-au petrecut viata in dragoste, respirand-o si insufland-o si celorlalti sau cei care doar au fost trecatori prin lumea asta, simplii spectatori, cand de fapt rolurile lor erau de actori? Chiar daca uneori persoanele iubite iti provoaca cea mai mare suferinta si durere, ei sunt si cei care iti arata viata adevarata, nu cea traita intr-un glob de cristal.
 Asa e dragostea! Iubesti, ranesti si esti ranit. Iar in urma raman amintirile, intrucat in final ele sunt cele care te formeaza ca si caracter si dupa ce toate au trecut, ele iti pastreaza in suflet mai viu si mai profund ca niciodata, sentimentul de dragoste.

Keep faith!

Cum ar fi viata nostra fara El in ea?
Cum am putea sa deschidem ochii dimineata, sa ne ridicam din pat fara ca sa ne gandim la El?
Fiecare pas pe care il facem e ingaduit de Dumnezeu, fiecare actiune ne apropie sau ne departeaza de divinitate.
Chiar daca in momentul rastignirii, noi, neamul omenesc, L-am abandonat, El mereu va fii alaturi de noi, veghindu-ne orice gest, cuvant, miscare, si incercand sa ne aduca pe drumul cel bun.
Chiar in momentul in care incepem sa ne indoim de prezenta Lui, atunci de fapt El este mai prezent ca niciodata.
Trebuie sa ne mentinem puternici si sa nu cadem in pacat, sa nu ne lepadam de Mantuitorul nostru, intrucat asta reprezinta testul suprem, incercarea prin care toti trecem in viata.
Acum trebuie sa invingem raul si sa-I dovedim Lui Dumnezeu ca suntem vrednici de iubirea si compasiune Lui!

Vreau sa incerc!

Lasa-ma sa incerc...sa incerc sa te uit, sa trec mai departe, fara ca amintirea ta sa ma bantuiasca la fiecare pas. Nu vreau sa-ti mai aud vocea soptindu-mi vorbe dulci, nu vreau sa-ti mai vad ochii privindu-ma duios, si nici buzele tale calde pe gatul meu nu le mai vreau.
Ai plecat, iar eu nu am de gand sa mai calc pe urmele tale.
Exista ceva acolo, mult mai bun, rezervat doar pentru mine.
O sa fii surprins cand o sa ne reintalnim, nu o sa ma recunosti pentru ca o sa fiu mult mai puternica, mai zambitoare, mai indiferenta si o sa fii invidios pentru ca o sa reusesc fara tine sa-mi duc visele pana la capat. Tie o sa-ti para rau rau ca ai plecat, nu mie.
Acum, lasa-ma sa incerc...