Simplu uz

Cum putem să mințim când ochii ne trădează?
Cum să încercăm să alungăm realitate când ea ne izbește de fiecare dată ca un val ce se sparge la picioarele noastre?

Lucrurile nu devin niciodată mai simple dacă le evităm, probleme nu dispar dacă ne mințim că nu sunt acolo. Tot ce reușim e să ne afundăm și mai mult în minciună..să ne rănim singuri și într-un final să cădem în prăpastia pe care noi am creat-o și am adâncit-o.

Realitate va încerca mereu să distrugă tot ce avem mai bun în noi, mai pur și mai curat. Oamenii vor încerca mereu să ne ia din frumusețea sufletului și să ne urâțească inima.

Viața întotdeaua ne va da mai întai un test și după ne va preda lecția. Iar noi trebuie să facem față și să rămânem puternici, orice s-ar întâmpla. Dar oare putem face asta la nesfârșit? Se pare ca nu. Și de aceea căutăm refugii. Oriunde, oricum. Unii în cărți, alții în filme, dar majoritate în brațele cuiva.

Cine e acel cineva? Nici măcar nu contează, atât timp cât e acolo, gata să ridice somnoros telefonul la orice oră, doar pentru a ne auzi pe noi văicărindu-ne, dispus să amâne întâlniri importante pentru a fi lângă noi când tocmai ni s-a rupt o unghie, naiv îndeajuns să creadă că mergem în mall doar pentru o pereche de pantofi și apoi să regrete că și-a pierdut întreaga zi cu noi la cumpărături. Bărbați ce ar face orice pentru a fi lângă noi..și pe care noi îi numim refugii. Da, și noi femeile ne folosim de voi. Și noi vă căutam doar când avem un interes și ne cerem scuze că nu am mai raspuns la ultimul mesaj dat acum o luna, pe motiv că am fost foarteee ocupate. Da, și noi vă căutăm compania când ne simțim singure și dezamăgite, pentru că nesimțitul ăla cu care trebuia să mergem la film, a preferat să se uite cu baieții la meci. Și noi vă dăm speranțe, pentru ca mai apoi să vă abandonăm pentru un bad boy, exact pentru acela în privința căruia voi ne-ați avertizat, și tot noi ne întoarcem cu coada între picioare și cu sufletul vraiște.

Dar ne învătăm vreodata minte? Nuuu, pentru ca noi știm bine ce facem, suntem femei deștepte și am vazut noi destui macho men la viața noastră. Și totuși, mereu apare unul care ne pune capac.

Dar orice ar fi, știm că voi o să fiți acolo pentru noi, la orice oră din zi sau noapte, așa că nu ne facem prea multe griji. Însă, pentru cat timp...?

Come, child.

I don't know you yet, but I can feel that you're on your way.
On your way to me, to your mom. Not now, not tomorrow, not ever for the next few years, but one day. 
And until then, I will wait for you, I will imagine all you perfections and imperfections. 
Your little fingers will draw circles on my face, your eyes will always look for mine, your first smile will make me feel that from that moment on I'm blessed for the rest of my life. 
Please, don't lose your way to me.
Love,mom!

Goodbyes.

It's funny how someone can break your heart and you still love that person with the rests you have.
Why does it takes a minute to say "hello" and forever to say "goodbye" ?

But goodbyes are not forever. Goodbyes are not the end.
They simply mean "I'll miss you until we meet again!".
There must be some "good" in goodbye. I just didn't find it yet.
It's hard to forget someone who gives you so much to remember.
But I learned to laught, I learned to cry. And now it's time to learn to say "goodbye"...Even if sometimes this means to say "bye" to the good...

Si te rog,
Nu te astepta ca mereu sa fiu buna, intelegatoare si iubitoare.
Sunt momente in care o sa fiu rece, ganditoare si greu de inteles.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma parasesti sau ca nu te mai iubesc la fel de mult.
Pur si simplu, lucrurile nu sunt mereu atat de usoare pe cat credeam si mi-e greu sa ma obisnuiesc cu asta. Credeai ca el o sa ma ajute sa te uit? Hm..asta am crezut si eu. Dar nu a fost asa...
Credeai ca l-am lasat sa-ti ocupe locul de mult revendicat? Da, am vrut asta...dar nu s-a putut.
Nu stii inca, dar as renunta la mine macar pentru un timp, doar ca sa stiu ca tu esti bine. As mai pleca de n ori, daca asta te-ar face fericit.
Dar , cum as putea stii ce te face fericit?...

Happiness.

    Fericirea are chipul tau...
    Bullshits!
    Fericirea are numai si numai chipul meu. Eu sunt singura care ma pot face fericita. Nu am nevoie sa depind de nimeni pentru a ma putea bucura de rasaritul soarelui, de jocul copiilor, de parfumul florilor, de zambetul brunetului de pe banca. Am invatat ca oamenii vin si pleaca, ca de obicei ramai marcat de prezenta lor, dar cel mai important e ca am invatat ca nimic nu e vesnic. Ceea ce am simtit astazi, poate ca nu o sa mai simt niciodata. Ce am vazut azi, ochii mei nu or sa mai vada niciodata. Ce am auzit acum, poate ca nu o sa-mi mai repete nimeni. De aceea am invatat sa pretuiesc totul, pe cei din jur, care ma iubesc si ma sustin, care o sa-mi fie aproape mereu, si alaturi de care o sa trec peste tot, oricat de greu ar fi. Viitorul meu depinde de oamenii pe care ii aleg sa-mi fie in jur, de influenta pe care o au ei asupra mea. De aceea, aleg cu grija, si sunt dispusa sa indepartez pe oricine care nu ma va ajuta sa evoluez.
    Nu in ultimul rand, am invatat sa ma iubesc pe mine insami. Nu ma pot astepta ca ceilalti sa ma iubeasca,atata timp cat eu nu reusesc sa ma bucur de mine insami. Asadar, acum sunt dispusa sa ma bucur de orice suras produs, de orice gest facut, de orice cuvant rostit de mine, pentru ca stiu ca merit asta. Si nimeni nu va putea sa ma faca sa cred opusul, daca am incredere in mine. Si acum am!

Mi-e frica.

            Cat de ciudat… m-am intalnit azi cu mine..dar era nici sa nu ma recunosc.Si nu e din cauza ochelarilor. E cu totul si cu totul altceva. Mi-e sufletul negru, plin, pregatit oricand sa izbucneasca, sa se elibereze. Am nevoie de o evadare, de o scapare, una macar de moment. Ulterior am crezut ca am nevoie de liniste, dar m-am inselat. Linistea ma agita! In momentele de liniste ma gandesc la prea multe; incerc sa ma caut prin fiecare celula a corpului, incerc sa ma regasesc. Dar nu reusesc. Tot ce reusesc e sa-mi reamintesc odata, si inca odata ceea ce am vrut sa uit..ceea ce m-a marcat, ce m-a schimbat si ceea ce m-a transformat in ce sunt astazi.
             O necunoascuta.O necunoscuta pentru mine insami. Mi-e frica de mine, sau cel putin, mi-e frica pentru mine. Ma tem de faptul ca nu sunt constienta, ca ma aflu intr-un univers paralel, ca voi luat decizii pe care le voi regreta mai tarziu, sau mai rau, ca voi lasa momentele frumoase sa treaca pe langa mine, fara a ma putea bucura de ele. Si toate astea doar pentru ca nu ma pot trezi din visul in care m-am pierdut si din care nu pot sa ma desprinde. Tot timpul e ceva acolo care ma trage inapoi..nu ma lasa sa vad viitor care ma asteapta si care candva parea stralucit. Mai bine zis, el e mereu acolo, pregatit oricand sa ma tina pe loc, in momentele in care vreau sa inaintez.

             De asta am nevoie de tine. Sa ma trezesti din visul in care am ramas pierduta, sa ma readuci la viata. Sa imi fii alaturi si sa ma protejezi. Dar in acelasi timp mi-e frica..mi-e frica sa nu te ranesc. Nu stiu daca o sa fiu capabila sa-ti ofer aceeasi atentie pe care mi-o vei oferi tu mie, cu toate ca vreau asta. Daca te voi rani? Daca o sa ajungi la concluzia ca sunt la fel ca toate celelalte, cu toate ca nu sunt asa? 

             Dar cel mai tare ma sperie gandul ca nu o sa reusesti sa-mi intelegi sufletul...

Ca intr-un vis.

Asa incepe totul..ca-ntr-un vis.Noaptea cadea peste ei…invaluindu-i in intuneric. Doar ochii le sclipeau in lumina lunii. Linistea era intrerupta de valurile marii, valuri care le atingeau picioarele, provocandu-le un fior. Inimile lor erau acum mai aproape ca niciodata, formand un intreg care parea ca nu va putea fi niciodata distrus. Credeau ca nimeni si nimic nu o sa reuseasca sa le rapeasca ceea ce ei aveau, ceea ce le dadea speranta, incredere si mai ales, dorinta de a primi cu bratele deschise o noua zi. O noua zi in care vor putea fi impreuna din nou. Si acel lucru era iubirea…Dar visul se spulbera. Zorii zilei apar, iar razele soarelui o imbratiseaza cu patima. Ea deschide ochii. Se gaseste in camera ei, derutata, neintelegand inca o data, ce s-a intamplat. Ce s-a intamplat cu ea, si mai ales, de ce are acelasi vis in fiecare noapte. Nici acum nu stie cine e cel din visul ei, cine e acela care ii invadeaza mintea, cel ce ii distruge linistea, si mai ales, cel de care ea incepe sa se indragosteasca…Ar vrea sa-l gaseasca, sa vorbeasca cu el, dar nici macar nu stie de unde sa inceapa.Cum e posibil sa gasesti pe cineva despre care nu stii nimic, nici macar numele? Urmatoarele zile au fost ingrozitoare pentru ea. Petrecandu-si majoritatea timpul in cautare acelui baiat, s-a neglijat pe ea insasi. Intr-un tarziu a realizat ca e imposibil, e imposibil sa cauti pe cineva pe care nu l-ai intalnit niciodata, si mai ales, a carui existenta nu o cunosti.Zilele au trecut una dupa alta, ani la randul, iar ea a uitat de acele nopti in care somnul ii era tulburat de aparitia “strainului”, asa cum obisnuia sa-l numeasca pe baiatul din vis. Acum era vara, iar ea isi petrecea timpul la mare, alaturi de prietenii ei.Nu ar fi crezut niciodata ca acele vise vor reprezenta ceva, ca baiatul chiar exista si mai ales, ca-l va intalni vreodata. Dar lucrurile se intampla cand te astepti mai putin, viata are mereu pregatita pentru fiecare cate o surpriza. Asa a fost si in cazul ei. Era o fire singuratica, intotdeauna i-a placut sa fie doar ea cu gandurile ei. Intr-o seara s-a decis sa se plimbe singura pe malul marii, sa asculte valurile si sa simta nisipul fin sub picioarele, care isi lasau amprenta la fiecare pas. Si atunci apare el..Un “el” atat de singur, cu privirea trista, diferit fata de toti pe care i-a intalnit pana atunci. Cu cat se apropiau mai mult unul de altul, ea retraia visul demult uitat. Visul care i-a schimbat viata, dar pe care nu l-a crezut niciodata posibil. Acum isi citeau unul in ochii celuilalt ceea ce buzele nu puteau sa spuna, iar corpul nu stia sa mimeze.
Si in acel moment iti dai seama ca nimic nu e intamplator. Ca lucrurile intotdeauna isi au un curs, nestiut de noi. Ca pana si cel mai nesemnificativ gand intr-un final va avea un efect asupra vietii noastre. E suficient sa stim sa vedem dincolo de aceasta panza, sa acordam importanta tuturor lucrurilor, si mai ales, sa intelegem ca totul se intampla doar o singura data in viata.

Cedez...

De ce trebuie mereu sa fiu eu cea puternica? Mereu sa te ridic atunci cand cazi, sa te scutur de praf si sa te ajut sa mergi mai departe? Nu e corect..Mai ales cand tie nu-ti pasa..
E randul meu sa fiu slaba..sa renunt si sa ma afund. Sa ma pierd in iluzii si in sperante, sa neg realitatea si sa fug de ea. Sa nu-mi pese si sa fiu indiferenta. Sa fiu egoista si sa nu ma mai gandesc la binele tau..ci la al meu.Sa vreau sa-mi fie mie bine si nu doar celorlalti. Sa-i las pe ceilalti sa creada ce vor ei si sa nu ma mai consum pentru prostii. Gura lumii nu o poti inchide niciodata si asta e un lucru dovedit.
Asta e momentul meu de slabiciune, momentul in care cedez, si am nevoie de sprijin. Momentul in care as fi vrut sa-mi fii alaturi, sa ma ridici din praf, sa fii eroul meu. Sa-mi promiti ca totul o sa treaca, ca nu o sa mai am noaptea cosmaruri si ca nu o sa ma mai trezesc plangand. Acum e momentul cand vreau sa ma minti, sa ma faci sa cred ca lucrurile o sa se indrepte si ca noi o sa fim bine...

Adevarate sentimente.

Unii iubesc si sunt raniti, iar altii sunt raniti pentru ca nu iubesc. Dragostea poate fi uneori un sentiment atat de profund, dar uneori atat de superficial.Cum e posibil ca o  parte din omenire sa sufere, sa se consume, deoarece iubesc prea mult, prea cu patos, speranta, iar cealalta jumatate nici macar sa nu cunoasca iubirea adevarata, pura, lipsita de interes?
 Care sunt cei mai avantajati? Cei care si-au petrecut viata in dragoste, respirand-o si insufland-o si celorlalti sau cei care doar au fost trecatori prin lumea asta, simplii spectatori, cand de fapt rolurile lor erau de actori? Chiar daca uneori persoanele iubite iti provoaca cea mai mare suferinta si durere, ei sunt si cei care iti arata viata adevarata, nu cea traita intr-un glob de cristal.
 Asa e dragostea! Iubesti, ranesti si esti ranit. Iar in urma raman amintirile, intrucat in final ele sunt cele care te formeaza ca si caracter si dupa ce toate au trecut, ele iti pastreaza in suflet mai viu si mai profund ca niciodata, sentimentul de dragoste.

Keep faith!

Cum ar fi viata nostra fara El in ea?
Cum am putea sa deschidem ochii dimineata, sa ne ridicam din pat fara ca sa ne gandim la El?
Fiecare pas pe care il facem e ingaduit de Dumnezeu, fiecare actiune ne apropie sau ne departeaza de divinitate.
Chiar daca in momentul rastignirii, noi, neamul omenesc, L-am abandonat, El mereu va fii alaturi de noi, veghindu-ne orice gest, cuvant, miscare, si incercand sa ne aduca pe drumul cel bun.
Chiar in momentul in care incepem sa ne indoim de prezenta Lui, atunci de fapt El este mai prezent ca niciodata.
Trebuie sa ne mentinem puternici si sa nu cadem in pacat, sa nu ne lepadam de Mantuitorul nostru, intrucat asta reprezinta testul suprem, incercarea prin care toti trecem in viata.
Acum trebuie sa invingem raul si sa-I dovedim Lui Dumnezeu ca suntem vrednici de iubirea si compasiune Lui!

Vreau sa incerc!

Lasa-ma sa incerc...sa incerc sa te uit, sa trec mai departe, fara ca amintirea ta sa ma bantuiasca la fiecare pas. Nu vreau sa-ti mai aud vocea soptindu-mi vorbe dulci, nu vreau sa-ti mai vad ochii privindu-ma duios, si nici buzele tale calde pe gatul meu nu le mai vreau.
Ai plecat, iar eu nu am de gand sa mai calc pe urmele tale.
Exista ceva acolo, mult mai bun, rezervat doar pentru mine.
O sa fii surprins cand o sa ne reintalnim, nu o sa ma recunosti pentru ca o sa fiu mult mai puternica, mai zambitoare, mai indiferenta si o sa fii invidios pentru ca o sa reusesc fara tine sa-mi duc visele pana la capat. Tie o sa-ti para rau rau ca ai plecat, nu mie.
Acum, lasa-ma sa incerc...

Recunostinta.

Incetul cu incetul ajung la concluzia ca unii oameni pur si simplu nu merita sa-ti pierzi timpul cu ei.
Le dedici lor o buna parte din timpul tau, din sfaturile tale, si mai ales, din atentia ta, dar in schimb ei continua sa fie indiferenti, ignoranti si mai ales, nici macar nu exista vreo urma de recunostinta in ochii lor.
Cel mai deranjant lucru este atitudinea lor.
Superioritate, ca si cand ei ti-ar fi facut un serviciu.
P.S. Nu-mi mai pierd timpul cu asemenea persoane!

!

Mi-e dor de sentimentul de liniste, de pace interioara.
Mi-e dor sa izolez toate acele sunete si sa-mi aud doar bataile inimii.
Sa inchid ochii si sa-mi imaginez cel mai frumos loc de pe pamant, exact asa cum faceam cand eram mica.
Vreau sa fiu doar eu cu mine.
Doar eu cu planurile si idealurile mele.
Vreau sa ma gandesc la deciziile pe care trebuie sa le iau, fara a fi influentata de nimeni.
Sa stiu eu ca atunci cand o sa gresesc, cand o sa ma impiedic si o sa cad, o sa fie din cauza mea.
Atunci nu o sa mai am niciun motiv sa dau vina pe ceilalti!

Schimbare.

Lumea aceasta este plina de specimene, de tot felul de oamenii.
Niciodata nu stii la ce sa te astepti de la ei.
Poate chiar cei in care ai avut cea mai mare incredere, te-au tradat.
Dar nicio problema, orice tradare se plateste.
Pacat e ca se pierde conceptul de om, de omenie.
Nu mai stim sa fim oameni.
Sa oferim o mana de ajutor acolo unde este nevoie, fara sa ne asteptam la o rasplata.
Sa oferim un umar pe care sa planga o persoana care sufera, sau macar o vorba buna atunci cand este cea mai mare nevoie de ea.
Preferam sa-i uram, sa-i invidiem pe ceilalti, sa le purtam pica, fara ca macar sa-i cunoastem.
Sa-i criticam fara a sti ce-i in sufletul sau mintea lor.
Dar eu ma pot schimba.
Si chiar vreau asta.
Stiu ca pot fi mai buna decat altii.

A nu renunta este un imperativ!

Nu mai renunt la ce e al meu, la ce imi apartine.
Nu ma mai dau la o parte de dragul celorlalti.
O sa lupt pentru ce vreau si o sa obtin.
Dupa prea mult stat in umbra altora, iti pierzi din vointa, dar dupa revii cu noi forte, cu mai multa dorinta de a te impune.
Cand stii ca ai dreptul la cuvant, sa nu renunti la el doar pentru ca te simti intimidat de altii.
Acei "altii" incearca sa te dezarmeze doar pentru ca le este frica de tine, de mentalitatea ta.
Nu te lasa demoralizat dupa prima cazatura, pentru ca mereu o sa te ridici si o sa dovedesti ca poti mai mult.
Sunt puternica si o sa dovedesc asta!


P.S. :Atitudinea pozitiva invinge mereu!

De-as putea intelege odata plansetele astea ce dor
De-as putea sa gatui odata groaza de visele care-mi spun c-am sa mor.

Necunoscutul.

Si asa vine uneori
Sa ma cuprinda noaptea,
Cu ganduri mari si pasi vioi
Si vrea sa-mi schimbe soarta.


Misterul il invaluie,
Intunericu-l apara,
Iar el creaturile noptii toate le comanda.


Gandurile-i sunt pure
Dar fara pic de viata
Si cauta-o domnita
Sa-i fie aleasa.


Copilu-i va fi stapan
Peste tot taramul,
Iar la cina, seara
Monstrii-i vor servi tacamul.

Schimbari. Part V

Back to normal. Am zis eu ca e doar o chestie de timp.Acum rad din nou, glumesc si sunt fericita.



Aa..si inca mai citesc romanul adolescentului miop...

Schimbari. Part IV

Critic. Critic mult si pe multi. Asta pentru ca ii cunosc, stiu cum sunt ei defapt.Stiu cand se prefac, cand mint si chiar cand vor sa para altfel. Stiu!
As vrea sa ma critic si pe mine. Dar nu pot. Nu ma cunosc. Nu stiu cine sunt,ce sunt si nici ce as vrea sa fiu. Si nimeni nu ma cunoaste, nu indeajuns. Nimeni nu a vrut sa ma cunoasca vreodata intr-adevar..sau poate doar nu a reusit.
Pe zi ce trece ma schimb, ma indepardez de mine insami. Sunt indecisa, instabila, plang mult si nu ma pot concentra.

Nu ma mai recunosc...

Schmbari. Part. III

Devin tot mai singura, sau cel putin asa ma simt. Ma inchid in mine si devin incapabila de comunicare. E doar o chestie de moment, de timp. Peste cateva zile, saptamani, luni..toate astea o sa fie doar niste amintiri urate, triste. Iar dupa un timp o sa dispara deoarece mi se pare inutil sa-mi ocupe memoria degeaba. Vreau doar amintiri frumoase. Putine, dar frumoase. Ma gandesc ca poate e de vina si iarna. Nu mi-a placut niciodata. Si nici nu cred ca acest lucru o sa se schimbe prea curand. Albul de afara ma orbeste, ma face sa inchid ochii si sa ma pierd intr-un univers paralel.


Dar la vara o sa fie altfel. O sa zambesc, o sa fiu fericita sau poate doar o sa ma prefac..